Blog

Agista se alătură comunității ARIR

Agista este primul fond de investiții românesc care scalează IMM-urile locale prin piața de capital

ARIR, promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations sau IR) în România, anunță asocierea cu Agista, primul fond românesc, în curs de autorizare, care investește în IMM-uri locale cu scopul de a le lista la bursă.

Nicolae Kovacs, CEO Agista:

„Asocierea cu ARIR este un pas natural în misiunea Agista de a contribui la dezvoltarea ecosistemului pieței de capital din România. Credem în economia românească și ne-am propus să acționăm împreună cu întregul ecosistem al pieței de capital și să promovăm beneficiile finanțării prin bursă. Ne propunem să fim partenerul strategic al antreprenorilor români care își doresc scalarea accelerată a afacerilor. Pe lângă investitia financiară, venim cu expertiză complementară, le facilitam accesul la sinergii de business relevante cu scopul de a aduce companii robuste la bursă.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

„Încă de anul trecut, în comunitatea ARIR au venit primele companii din piața AeRO și sunt binevenite cât mai multe companii interesate de listare la bursă pentru a deprinde bunele practici mai devreme. Prin parteneriatul cu Agista vom întări comunicarea cu noi companii şi vom colabora pentru a le sprijini în implementarea celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţa corporativă.”

Prin experiența și expertiza disponibile în comunitatea ARIR, companiile în creştere, noul val de companii care vin cu deschidere și inițiativă către piaţa de capital, vor putea adopta mai rapid instrumentele necesare pentru a răspunde aşteptărilor tot mai ridicate din partea investitorilor, privind comunicarea, transparența și practicile sustenabile. ARIR s-a implicat în setarea celor mai bune practici pentru companiile listate în piața AeRO și am definit împreună cu părțile interesate metodologia VEKTOR. Astfel, ARIR va evalua pentru prima dată în acest an conform metodologiei VEKTOR companiile din BET AeRO, iar rezultatele vor fi disponibile în cadrul website-ului Bursei de Valori București începând cu ianuarie 2023.

Fondul de investiţii în curs de autorizare Agista a fost lansat la finele lunii martie 2022, de către Impetum Group, iar în următorii doi ani are în plan investiții în 20 companii locale cu potențial care au un produs bine definit, o piață în creștere și capacitatea internă de a se dezvolta. Agista acționează ca un investitor ancoră, cu dețineri minoritare, în companii cu cifra de afaceri de 3-15 milioane euro. Valoarea investiției va fi între 0,5 şi 2,5 milioane euro per companie, iar Agista va acționa dintr-un rol strategic, cu reprezentant în Consiliul de Administraţie, pentru dezvoltarea companiilor.